"Te-am minţit, e drept, dar am făcut-o pentru tine, pentru noi. Te-am minţit pentru a nu-ţi crea o neplăcere, pentru a nu te pierde". Suntem inegalabili în a găsi scuze pline de omenie când suntem catalogaţi, după toate normele, ca fiind mincinoşi. Mecanismul este însă cu totul altul.

Mădălina Antal
Redactor

Minciuna este secată de orice fel de formă de altruism ca de altfel orice acţiune umană. Omul este egoist de la natură. Minciunile alimentează stima de sine, imaginea ideală atât în relaţia cu ceilalţi cât şi cu sine. Ele vin din teamă, din lipsa de încredere, din ruşine, din iresponsabilitate.

Şi mã mint pe mine...

Uneori, cei cărora nu reuşim să le recunoaştem un adevăr, suntem chiar noi. "M-a părăsit pentru că îl inhiba succesul meu profesional, în nici un caz pentru că relaţia noastră devenise plictisitoare." Ne minţim mai mult sau mai puţin conştient pentru că imaginea adevărului ne repugnă şi contravine idealului de sine.

... şi îi mint şi pe ceilalţi

Te mint pentru că altfel te-aş dezamăgi şi aş pierde valoare în ochii tăi. Mă mint pentru că m-aş dispreţui şi aş pierde valoare în ochii proprii. Mint pentru că sunt incapabil să îmi asum responsabilitatea pentru propriile acte, îmi este teamă de pedeapsă, de neplăcerile pe care acţiunea mea le atrage. Atunci deformez voit realitatea, rămânând secretul meu.

De ce nu recunoşti?

Învaţă să îţi regândeşti acţiunile. De ce îţi ascunzi faptele sau ceea ce eşti? Ce te-a determinat să faci lucrurile acum negate? Ce poţi face pentru a-ţi recâştiga respectul faţă de ceea ce faci sau reprezinţi în ochii tăi şi ai celorlaţi? Pentru ce? Pentru că în faţa oglinzii redevii cel de care ai încercat să fugi prin minciună.