Tulburările de alimentaţie şi art-terapia

A comunica fără cuvinte

Într-o societate care asociază greutatea şi aspectul fizic cu valoarea crucială şi statutul social al unei femei, învăţăm de timpuriu să ne concentrăm pe aparenţe şi pe imaginea noastră exterioară. În felul acesta, devine o cerinţă esenţială să ne controlăm aspectul fizic pentru a obţine satisfacţia şi confortul interior, dar şi succesul social.

 

Psiholog Raluca Rîpeanu
Proactive HR Profile
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Prin exercitarea unui control riguros al greutăţii corporale, femeile anticipează că vor obţine succes, câştigarea încrederii în propria persoană şi că vor avea un management mult mai eficient asupra vieţii lor. Tulburările de alimentaţie (anorexia nervoasă, bulimia etc.) sunt tulburări care afectează mintea, corpul şi psihicul. Obsesia pentru mâncare şi greutate sunt, de obicei, asociate cu dorinţa de a face faţă problemelor emoţionale nerezolvate cum ar fi depresia, furia, lipsa de putere şi sentimentul pierderii.


Ce este Art-terapia?

Terapia prin artă este un instrument special care poate oferi acces la toate aceste sentimente ascunse care sunt cheia pentru soluţionarea luptelor interioare. Tulburările de alimentaţie şi arta se aseamănă prin faptul că ambele îi oferă individului posibilitatea să se exprime fără a folosi cuvinte.
Asociaţia Americană de Art-terapie descrie art-terapia ca pe o modalitate de tratament psihoterapeutic care ajută la rezolvarea conflictelor, dezvoltarea abilităţilor interpersonale şi câştigarea încrederii in sine prin intermediul unui proces de exprimare artistică.

Cum se desfăşoară Art-terapia?

În decursul art-terapiei, clientului i se acordă posibilitatea de a-şi controla propria terapie. El poate să aleagă materialul pe care doreşte să-l utilizeze şi se va ocupa de interpretarea operei pe care o creează. De cele mai multe ori chiar acest sentiment de control este exact nevoia cea mai acută a unei persoane ce suferă o tulburare de alimentaţie, care este foarte posibil să fi pierdut sensul şi controlul în propria existenţă şi care, ca urmare a acestei situaţii, a încercat să le compenseze printr-o formă de control asupra corpului său. În artterapie, accentul se pune pe descoperirea unor noi căi de alimentare, de hrănire a sinelui şi de redirecţionare a conflictului din planul corporal în planul psihologic de unde îşi are originea, şi de unde poate fi exprimat prin imagini şi cuvinte.

Iată mărturia tinerei T. M., care şi-a revenit, în urma acestui tratament, din anorexie nervoasă. „Primele şedinţe s-au bazat pe exprimarea ideilor, sentimentelor si evenimentelor din decursul acelei săptămâni şi apoi desenam şi pictam. Împreună cu terapeutul meu discutam despre lucrarea pe care o realizam (desenul sau pictura). Acest lucru a adus din subconştient sentimentele mele adânc înrădăcinate care nu au fost anterior conştientizate. În decursul şedinţelor au fost aduse în discuţie visele mele şi interpretarea lor psihologică, au avut loc diverse jocuri de rol cu rolul de a verbaliza şi de a mă confrunta cu problemele mele într-un mediu sigur. Art-terapia m-a ajutat să fiu conştientă de noi mijloace de a face faţă problemelor cu care mă confruntam. Cu toate că poate părea ciudat, mi se pare că anorexia şi arta plastică (desen, pictură, sculptură) au cel puţin un lucru în comun. Ambele sunt modalităţi prin care ne exprimăm fără cuvinte, doar că una dintre ele este distructivă şi cealaltă, creativă. Adevărata luptă în decursul acestor şedinţe a fost să învăţ să fac faţă emoţiilor mele într-un mod creativ. Terapeutul meu m-a ghidat prin hăţişul dificultăţilor mele, şi am construit împreună un dicţionar vizual prin care îmi comunicam sentimentele. Unul dintre cele mai valoroase lucruri de care am avut parte în decursul terapiei a fost faptul că am avut parte de un spaţiu creativ unde am putut să-mi explorez emoţiile. Aşternându-le pe hârtie, am putut să le dau viaţă, să le fac concrete şi reale. Anorexia înlocuise nevoia de a-mi comunica sentimentele deoarece devenise răspunsul la toate problemele cu care mă confruntam. Terapia prin artă m-a ajutat şi m-a ghidat să găsesc drumul către comunicarea cu ceilalţi.”

Această relatare ne ajută să ne facem o imagine mai clară despre efectele pe care artterapia le are asupra pacienţilor care suferă de anorexie. De cele mai multe ori ni se întâmplă să ne dezvăluim mai greu atunci când avem dificultăţi şi nu găsim cuvintele potrivite care să ne descrie stările prin care trecem. Poate atunci e momentul să luăm o foaie de hârtie şi un creion şi să lăsăm imaginile create să vorbească despre noi şi să ne dea răspuns la problemele noastre.

Cum să te vindeci după o despărţire

Acceptă faptul că o despărţire reprezintă o pierdere reală, chiar dacă aţi fost împreună şase săptămâni, şase luni, şase ani sau o viaţă. De aceea, ai tot dreptul să treci peste toate etapele durerii - negare, durere, mânie, acceptare... provocarea este să parcurgi fiecare etapă.

Este normal să te simţi rău, dar să anticipezi faptul că tot restul vieţii va fi la fel, dacă în prezent eşti la pământ, asta nu mai e bine. Cu alte cuvinte, orice ai simţi şi orice ţi-ai spune, ţie şi cui te mai ascultă, asta nu înseamnă că nu o să te mai îndrăgosteşti niciodată sau că o să rămâi singur(ă) toată viaţa.

Oricât de deprimat(ă) te-ai simţi că ai fost părăsit(ă), încearcă să te concentrezi asupra prezentului.

Profesorul de psihologie Daniel M. Wegner, de la Universitatea Harvard, oferă „reţeta“ proprie pentru a te vindeca după despărţirea de persoana iubită. În urma unui studiu efectuat pe 70 de tineri – bărbaţi şi femei –  Wegner a ajuns la concluzia că, dacă suprimi gândurile dureroase referitoare la partenerul de care te-ai despărţit, vei avea o „frână“ în a te obişnui cu ideea că el sau ea a plecat cu adevărat. Apoi, de fiecare dată când aceste gânduri îţi revin în minte, corpul va reacţiona la suferinţă ca şi cum te-ai gândi pentru prima oară că te-ai despărţit de persoana iubită, cu toată durerea aferentă. Deci, dacă nu ţi-l poţi scoate din minte pe „fostul“, atunci n-o face, pentru o perioadă.

În general, în astfel de situaţii, se întâlnesc două tipuri de afirmaţii. Prima este: „N-o să mai trec prin asta niciodată“, iar cea de-a doua: „Am trecut o dată prin asta, aşa că o să supravieţuiesc“. Indicat este cel de-al doilea tip de afirmaţie.