psiholog Mirela Horumba
terapie de familie, cuplu şi copil
Şos. Mihai Bravu 6, bl. P23-24, ap.40, sector 2
Programări: 0723-657227; 0745-364037
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

După o aşteptare de 9 luni, după nenumărate întrebări despre cum va arăta, iată că acum îl ţin în braţe pe acest bebeluş delicat şi minunat… Ce poate fi mai minunat decât să fii părinte?

Nu mă mai satur să-l privesc şi să-mi pun întrebări…?

oare cum să mă port cu el, cum să fac faţă noului meu statut...?

voi fi o bună mamă?
Şi întrebările parcă nu se mai sfârşesc. Obosită şi cu gândul la bebeluşul ce abia a venit pe lume decid: „ce au făcut atâtea mame până acum voi face şi eu, că doar nu sunt eu prima mamă din lume, au fost multe altele înaintea mea”.

 

Cum apare răsfăţul
Zilele trec…apoi lunile… copilul nu deschide bine gura şi toată lumea îi este la picioare. Nimeni din familie nu-i refuză nimic. „Doar este mic, e normal să-l ajut”, îmi spun mie însămi. A învăţat de mult să vorbească, însă în vocabularul lui nu există “te rog” ci numai “vreau”... Lucrurile pe care ar trebui să le facă singur, nici prin cap nu-mi trece să-l las să le facă: doar e mic şi nu poate… deşi are deja 7 ani şi se poate lega singur la şireturi, mă ofer eu. Aceste exemple pot continua la nesfârşit.
Şi astfel, mai târziu avem adultul care „moare de foame cu mâncarea în frigider”… pentru că el nu poate să şi-o încălzească, are nevoie de cineva care să-l ajute (să facă acest lucru în locul lui) în permanenţă.

Unde greşesc?
Eu, ca părinte, nu ştiu un lucru: pentru a-şi dezvolta o personalitate armonioasă, copilul are nevoie de limite şi responsabilităţi. Şi acestea trebuie introduse progresiv, în conformitate cu vârsta. Acestea sunt benefice pentru copil şi nicidecum o modalitate de a-l constrânge. Copilul învaţă în permanenţă, iar familia este cea care are o influenţă determinantă.


Rolul familiei
Sunt multe familii în care răsfăţul este un mod de a trăi. Copilul răsfăţat nu are responsabilităţi, ci numai pretenţ ii, cererile sale trebuie satisfăcute imediat şi fără comentarii, ca şi cum totul i se cuvine doar lui. Nu are limite (pentru că nu a fost învăţat să le aibă), face orice vrea şi nu se supune nimănui, nu respectă pe nimeni şi are impresia că este centrul Universului. E nepoliticos, nerecunoscător şi adesea devine micul tiran în preajma căruia îţi este foarte greu să trăieşti. Copiilor răsfăţaţi părinţii nu le impun limite, aşadar ei nu sunt învăţaţi ce înseamnă bună cuviinţă. Noţiunea de disciplină, toleranţa pentru ei nu există. Şi astfel devin tot mai nesuferiţi celor din jur, care vor căuta să-i evite cu orice preţ.


Copilul răsfăţat devine adultul nefericit!
El nu ştie să creeze relaţii şi să le menţină. Este veşnicul nemulţumit , cel care dă vina mereu pe alţii pentru tot ce i se întâmplă (pentru  că nu a fost învăţat să-şi asume responsabilitatea). Şi astfel ajunge un permanent mofturos, leneş, arţăgos, un om pe care ceilalţi îl ocolesc… ducându-şi singur povara răsfăţului.