Odata cu aparitia filmelor 3 D, m-am bucurat ca pot sa exemplific printr-o comparatie “la moda” ce inseamna “vederea in spatiu”, mai exact vederea stereoscopica.

Dr. Daniela Cioplean,
Clinica Oftalmologica Oftapro,
Bd. Marasesti 15, Sector 4, Bucuresti,
Telefon: 021 252 52 01 / 021 252 52 17,
http://www.oftapro.ro/

Cu ani in urma, ma chinuiam sa le explic pacientilor care este legatura dintre strabism si vedere, iar uneori dupa 15-20 minute de explicatii, eram intrebata: “Dar vede, nu ?”. Da, copilul vedea, dar cu un singur ochi sau cu fiecare ochi, dar pe rând. A vedea cu ambii ochi si a transforma cele doua imagini intr-una singura si care poate fi apreciata si in a treia dimensiune - adâncimea defineste ceea ce numim noi vedere binoculara normala. Nivelul ei cel mai performant este stereoscopia normala, care poate fi apreciata prin diverse teste. Exemplele cu condusul masinii, pe care le-am folosit ani la rând, au fost mai mult sau mai putin acceptate – vorbeam de un viitor foarte indepartat si oricum baremul românesc pentru carnetul de conducere nu era aliniat la normele europene. Deci, in trafic exista foarte multi oameni care, teoretic, nu apreciaza corect distantele - dificultati la depasiri, parcare etc. incercam sa exemplific cât de importanta este in viata de zi cu zi aprecierea distantelor, adâncimilor si a obiectelor in miscare, cât de esentiala este in anumite profesii care pentru copiii cu strabism tratati tardiv, practic vor fi inaccesibile. Lipsa de paralelism si/sau vederea slaba a unuia dintre ochi taie persoanei respective posibilitatea de a percepe spatiul corect.

 

Copiii care se nasc cu strabism sau il dobândesc in primele luni de viata au sanse foarte mici de a dobândi aceasta vedere in spatiu uneori chiar daca sunt tratati foarte devreme – pâna in 2 ani, dar aceste sanse exista chiar daca aceasta vedere stereoscopica nu va fi una foarte performanta.

Precocitatea tratamentului, inclusiv a chirurgiei, creste mult aceste sanse. Daca sunt tratati tardiv, nu au practic nicio sansa. Procesul prin care noi, oamenii, ajungem la performanta de a percepe corect spatialitatea este foarte complexa si incepe in ziua in care deschidem ochii iar apoi se desfasoara, minut de minut, adaugând caramida cu caramida in primii ani ai existentei noastre, cea mai importanta perioada fiind cea precoce, sub vârsta de 1 an. Orice factor care tulbura aceasta dezvoltare: lipsa de aliniere a ochilor, necorectarea viciilor de refractie mari (dioptrii mari) prin ochelari, instalarea unui ochi lenes prin nefolosirea unui ochi poate compromite definitiv obtinerea unei vederi stereoscopice normale. Nu trebuie ignorat factorul timp: cu cât este mai indelungata perioada de dezechilibru, cu atât mai putine sanse exista. De ce acesti oameni nu ies in evidenta si in viata de zi cu zi nu ii remarcam ca având probleme? Pentru ca, in general, pe parcursul vietii noi ne adaptam. Creierul, mai mult sau mai putin constient, va incerca sa se adapteze situatiilor iar o persoana cu o asemenea problema va evita involuntar situatiile in care poate fi pusa in dificultate. De obicei insa, aceste persoane nu “inteleg” cum vad ceilalti pentru ca nu au termen de comparatie.

Atunci când, dintr-un motiv sau altul, un parinte crede ca micutul “este prea mic” pentru ochelari, pentru operatie sau orice etapa de tratament a unui strabism trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru un viitor handicap care ar putea fi evitat.

Ironia sortii face ca acesti copii sa-si doreasca sa devina arhitecti, soferi profesionisti, chirurgi, stomatologi etc. si, din pacate, aceste profesii le vor deveni inaccesibile. Pâna atunci insa, când va merge cu prietenii la un film 3-D, nu va intelege de ce prietenii lui sunt atât de incântati. Pentru el, filmul respectiv nu va fi cu nimic deosebit de orice alt film vazut.