Parinti, paziti-va copiii!
Dr. Val Valcu
Director Editorial
Ce tanar n-ar vrea sa arate ca Schwarzenegger, in vremurile sale de glorie? si, daca se poate, fara sa trudeasca in sala de forta?
Operatiile estetice sperie, ca orice interventie chirurgicala, dar baietii nu au a se teme cand apeleaza la ajutorul stiintei pentru a-si transforma corpul, rapid si fara dureri. Asta, la prima vedere. Cum totul se plateste, folosirea stimulentelor si a dopajului are mari riscuri pentru sanatate. Unele, cum ar fi infertilitatea sau obezitatea, se cunosc, altele sunt ignorate chiar si de medici. Cele mai temute pericole ascunse sunt depresia si tendinta de sinucidere, frecvente la cei care isi umfla muschii cu seringa.
Pustanii cad tot mai des in plasa vanzatorilor de droguri pentru “design”, iar parintii care observa acest lucru solicita sfatul specialistilor pentru a depasi problema. Produsele care stimuleaza hormonal cresterea masei musculare sunt vandute fie pe internet, fie de catre retele grupate in jurul salilor de culturism. Numai in Capitala sunt zeci, daca nu sute, de sali neinregistrate. Patronii acestora au interes sa motiveze tinerii prin rezultate rapide, astfel incat sa-i atraga si pe altii la acea sala. Produsele folosite pentru dopaj sunt substante interzise, iar comercializarea acestora aduce, la randul sau, bani buni.
Agentia Nationala Antidoping poate face verificari in salile autorizate, dar nu poate tine sub control, singura, fenomenul. ”Vedem din ce in ce mai multe victime ale dopajului in randul publicului larg, ne spune Gabriela Ionela Andreescu, directoarea Directiei Testare si Programe Socio-educationale din Agentie. Personal, am avut o cunostinta al carui copil a suferit din cauza steroizilor. E vorba despre un copil mai retras, cu preocupari artistice, care s-a transformat peste noapte in... culturist. Mama sa murise, tatal era ocupat cu serviciul, cei din apropiere n-au observat ca si-a schimbat infatisarea de la o zi la alta. L-am intrebat daca se simte bine. Mi-a raspuns, cinstit, ca nu se simte bine, dar suferinta ii place cum arata”.
Hormonii dau acnee si ginecomastie
Starea proasta este explicabila prin furtuna hormonala declansata de medicamente. Hormonii afecteaza, in primul rand, ficatul, instalandu-se o stare de oboseala permanenta. Apare lipsa poftei de viata, alternand cu o crestere a agresivitatii, care duce la accese de violenta. Cresterea rapida a masei musculare nu permite articulatiilor sa se adapteze. Apar rupturi de tendoane si alte suferinte articulare, care il imobilizeaza pe ”sportiv”. Cea mai periculoasa este dependenta. ”Persoanele care apeleaza la dopaj, in afara sportului, manifesta nesiguranta in relatiile sociale, au probleme legate de propria imagine. Ele sunt nemultumite de modul in care arata, cred ca s-ar putea afirma in propriul grup sau in societate daca isi schimba infatisarea, ne spune Ivona Potzaichin, sef serviciu in Agentia Antidoping. Folosirea anabolizantelor sau a altor hormoni le ajuta sa obtina rezultate rapide: de la o saptamana la alta isi ”umfla” musculatura. Din pacate, multi nu pot fructifica aceste investitii. De exemplu, baietii care vor sa impresioneze, la strand, nu vor putea sa iasa in public, pentru ca un efect secundar important este acneea, indusa de steroizi. Cosurile apar si pe trunchi, nu doar pe fata. Astfel, apar frustrari si depresii, iar culturismul devine scop in sine: tanarul va petrece si mai mult timp in sala, va lua si mai multe substante dopante. Edemul indus hormonal va fi combatut cu diuretice, care pun in pericol rinichii si cordul. Depresia care se instaleaza cand tanarul observa ca schimbarea aspectului nu i-a schimbat statutul este foarte periculoasa, dar nu este singura forma de depresie la care se expun acesti tineri”.![]()
Copiii de 14-15 ani care iau stimulente de masa musculara sunt cei mai expusi riscurilor pe termen lung.![]()
Depresia creste riscul de sinucidere
Pe cat de repede se obtin rezultatele, pe atat de rapid se pierde masa musculara, dupa intreruperea ”tratamentului”. Vanzatorii de droguri pentru muschi stiu ca expunerea indelungata afecteaza grav ficatul si rinichii, de aceea, pe internet sunt furnizate zeci de scheme care alterneaza perioadele de administrare cu cele de pauza. Din pacate, observand ca masa musculara scade, ”dependentul” incalca recomandarile, punandu-si in pericol sanatatea. intreruperea dopajului este dificila, ducand la depresii severe, care cresc riscul de sinucidere. Pierderea muschilor accentueaza depresia, instalandu-se un cerc vicios din care este greu de scapat.
”Au venit la noi parinti care ne-au solicitat sprijinul, ne spune Ivona Potzaichin. La cerere, putem sa facem testele pe care le aplicam sportivilor, dar costurile sunt mari, iar principalul efort trebuie orientat spre consilierea celor care vor sa scape de aceasta dependenta. Unii parinti, constienti de riscuri, vor sa le interzica adolescentilor mersul la sala. Aceasta abordare nu este cea mai nimerita, fiindca si asa tanarul are probleme de imagine si o rebeliune a varstei, deci nu vom reusi sa-l oprim. Cred ca un tanar informat cade mai greu in plasa acestor vanzatori de solutii miraculoase. Ar fi bine ca tinerii sa afle de riscuri din vreme. Faptul ca hormonii folositi pentru dopaj dau cosuri, pe tot corpul, nu doar pe fata, ca determina sterilitate si impotenta sau aparitia sanilor la baieti ii sperie mai mult pe tineri decat gravele probleme hepatice sau cardiace pe care le produce dopajul”.![]()
Efectele negative ale anabolizantelor





Please wait...