Prof. Dr. Petru Aurel Babes
Universitatea din Oradea,
Facultatea de Medicina si Farmacie
Diabetul zaharat (DZ) reprezinta una dintre cele mai importante probleme de sanatate publica prin prevalenta, prin impactul negativ asupra calitatii si duratei de viata, precum si prin costurile extrem de ridicate pe care le implica.
Din anumite puncte de vedere, diabeticii constituie o categorie usor favorizata fata de pacientii cu alte boli: medicatia gratuita, unii beneficiaza (cei tratati cu insulina) de aparate de dozare a glicemiei, bandelete pentru autocontrol, dar si ei trebuie sa faca mai mult pentru propria sanatate: sa respecte indicatiile medicale si sa invete sa le aplice, fiindca fara contibutia lor, diabetul va fi imposibil de tratat in mod corespunzator. Educatia pentru propria boala a pacientilor este un factor deosebit de util in optimizarea rezultatelor terapeutice personale. Voi folosi sistemul cu raspunsuri la intrebari pe care le ridica pacientii intr-un limbaj potrivit acestora, metoda pe care am utilizat-o in „Ghidul pacientului cu diabet zaharat” (2004 impreuna cu Prof. dr. Viorel serban/ UMF „Victor Babes” Timisoara
![]()
Este diabetul zaharat o boala grava?
Raspunsul este pozitiv in majoritatea cazurilor: cresterea glicemiei, trasatura care defineste toate cazurile de DZ, contribuie la aparitia unor variate complicatii, adesea extrem de grave, de fapt, la afectarea intregului corp omenesc: imbolnavirea rinichilor (nefropatia diabetica), a ochilor (cu posibila orbire), a inimii (infarctul miocardic si insuficienta cardiaca), a picioarelor (arteriopatia cu forma sa cea mai severa, gangrena, urmata de amputatie), a sistemului nervos (diverse paralizii, neuropatia diabetica periferica etc). Toate acestea scurteaza viata pacientilor si le produc suferinte, uneori greu de suportat, un adevar cosmar. Ei devin adeseori dependenti de alte persoane, deoarece nu se mai pot ingriji singuri.
![]()
Totusi, nu trebuie sa fim prea pesimisti, deoarece complicatiile nu apar in mod obligatoriu la toti diabeticii. Ele se instaleaza in special la cei care au glicemii exagerat de mari pe perioade indelungate de timp, netratati sau tratati insuficient.
Este diabetul zaharat o boala vindecabila ?
Deoarece trebuie sa se supuna unor controale medicale repetate si regulate, bolnavul cu diabet poate afla, eventual, ca are si un colesterol crescut sau o tensiune arteriala mare sau alte boli. Desigur ca nerespectarea tratamentului face ca acest avantaj sa dispara si pentru diabetici. Medicii au datoria sa informeze pacientii asupra bolii lor, dar si diabeticii au obligatia, fata de persoana proprie si fata de familie, sa le respecte.![]()
Cat de frecvent este diabetul zaharat in Romania?
In anul 2009 erau inregistrati 500.000 de diabetici adulti, iar numarul lor creste cu aproximativ cu 40.000 pe an. Pe langa acestia, mai exista inca pe atatia care nu stiu ca sunt afectati de acesta boala. Cauzele raspandirii atat de largi a DZ nu se cunosc cu exactitate, dar cresterea frecventei obezitatii, a sedentarismului si o alimentatie prea bogata in calorii, dulciuri si grasimi joaca cu siguranta un rol.![]()
Costurile terapiei DZ sunt acoperite in mod gratuit (suportata de bugetul national prin program national): in 2009, costul tratamentului medicamentos in ambulator a fost 121 milioane de euro; nu se cunosc decat aproximativ costurile spitalizarilor, al complicatiilor si terapia acestora.
![]()
Ce este necesar sa stim din istoria DZ?
Exista suficiente date care ne fac sa fim convinsi ca diabetul este vechi de cand lumea, primele date scrise aparand in urma cu 3.500 de ani.![]()
Pentru noi, romanii, lucrul cel mai important este ca insulina a fost descoperita de savantul roman Nicolae Paulescu, care a facut cunoscut lumii acesta in 1921.
Abia cateva luni mai tarziu, un grup de cercetatori canadieni au tratat pentru prima data cu insulina un om, si anume un copil de 14 ani, aflat in coma diabetica, si au primit pentru acesta Premiul Nobel, care i s-ar fi cuvenit lui Paulescu.![]()
Ce este DZ?
Diabetul se caracterizeaza prin cresterea glicemiei peste valorile sale normale, deci prin hiperglicemie. Glicemia este concentratia de glucoza („zaharul”) din sange sau din plasma, exprimata fie in mg%, fie in mmol/l. Glicemia normala, dimineata pe nemancate, este cuprinsa intre 70 si 110 mg%, iar dupa mese, la 2 ore, este mai mica de 140 mg%. in plasma venoasa, glicemia este mai mare cu 15% decat in sangele total, inclusiv in cel obtinut prin intepatura pulpei degetului. Denumirea de „diabet” vine de la cuvantul din limba greaca veche – ce inseamna „sifon”; cu acesta a fost comparata cantitatea mare de urina pe care o elimina, ca printr-un sifon, numerosi diabetici. A doua parte a numelui, aceea de zaharat („mellitus”), provine de la observatia ca aceasta urina are gust dulce ca mierea.![]()
Care sunt mecanismele principale ale aparitiei DZ?
Responsabilul principal este insulina, o substanta (hormon) produsa de catre celulele beta ale pancreasului. in DZ tip 1, insulina este absenta sau este secretata in cantitati foarte mici, iar in DZ tip 2, ea exista, uneori chiar crescuta, dar nu isi mai indeplineste actiunea de scadere a glicemiei.![]()
Cate tipuri de DZ se cunosc?

Exista o mare variabilitate sau heterogenitate a DZ; se poate spune ca fiecare bolnav isi are propriul lui diabet. Desi exista numeroase forme de DZ, pentru simplificare, medicina le-a grupat numai in 2 mari categorii, ce se deosebesc extraordinar de mult intre ele: 1DZ tip 1 (diabet insulinodependent) 2DZ tip 2 (diabet noninsulinodependent) La acestea se adauga diabetul diagnosticat in timpul sarcinii si care dispare dupa nasterea copilului (diabet gestational).![]()
Cum se manifesta DZ?
DZ se manifesta in mod foarte variat, „in fel si chip”, tot asa de variata fiind si intensitatea manifestarilor: la aproximativ jumatate din bolnavi, diabetul nu da niciun semn; in aceste cazuri inselatoare, ascunse, fiindca nu se stiu bolnavi, pacientii nu iau nicio masura de tratament. in peste 1/3 din cazuri cand se pune diagnosticul, sunt prezente deja complicatiile: tulburari de vedere, arteriopatia etc. Exista si situatii cand o complicatie il determina pe pacient sa se adreseze unui medic.
![]()
Dintre manifestarile DZ cele mai frecvente sunt:
-Poliuria: eliminarea unei cantitati de urina peste 2 l in 24 de ore, nu rareori 4-5 l, urina fiind decolorata; bolnavii urineaza des si in cantitati mari.
Cand glucoza in sange creste peste o anumita limita, ea scapa si in urina, antrenand cu sine o cantitate mai mare de apa, necesara pentru ca rinichii sa poata elimina acest „sirop”. Valoarea glicemiei peste care glucoza trece in urina este in jur de 180 mg%.
-Polidipsia: senzatia puternica de sete insotita de uscaciunea gurii si a buzelor; explicatia este simpla: prin poliurie eliminandu-se, o data cu glucoza, si un mare volum de apa, organismul pierde prea multa apa, adica se deshidrateaza, ceea ce, provoaca setea, nevoia de a reface cantitatea normala de apa.
-Polifagia: nevoia de a manca mai mult decat normal, insotita adesea de slabirea bolnavului.
-Slabirea: in greutate apare mai ales in cazurile grave de DZ, in special la copii si adolescenti, si se datoreste scaderii productiei de energie in lipsa unei cantitati suficiente de insulina; ea poate fi un semnal al agravarii diabetului si in acest caz se insoteste de poliurie si polidipsie, glicemia este exagerat de mare (300-400 mg%).
-Oboseala: astenia fizica – apare la eforturi musculare obisnuite, cat si intelectuala – tulburari de memorie etc.
-Complicatii care demasca DZ: tulburari de vedere date de retinopatia diabetica sau cataracta; riscul cel mai mare este orbirea. Dureri la nivelul membrelor inferioare date atat de arteriopatia obstructiva (ischemie), cat si de neuropatia diabetica. Prurit la nivelul organelor genitale – infectii favorizate de DZ. Aparitia unor furuncule, incetinirea vindecarii unor rani, mai ales la nivelul picioarelor – gangrene -, sau caderea dintilor in mod timpuriu, pot fi si ele primele semne.
-Coma diabetica inaugurala: apare la un om care nu stia ca are DZ.![]()
Cum evolueaza DZ?
DZ este o boala de o viata, care odata aparuta, nu mai poate fi indepartata. Mersul sau este de regula progresiv, in etape, de la stadiile usoare la cele mai grave; trecerea de la o etapa la alta se face treptat si adesea neobservat, dar cu o viteza care variaza la fiecare bolnav in parte.![]()
Care sunt categoriile de oameni cu risc de DZ?
-Copii si fratii (mai ales gemeni) ai unor bolnavi cu DZ: cu cat ruda este mai apropiata, cu atat pericolul este mai crescut, si cu cat numarul unor astfel de rude este mai mare, cu atat acest risc va fi mai ridicat.
-Persoanele obeze.
-Femeile care au nascut copii cu greutate peste 4000 g, cele care au nascut prematur sau au multe avorturi cu cauza neexplicata.
-Persoanele cu hipertensiunea arteriala.
-Cei care prezinta cresterea grasimilor din sange (colesterol, trigliceride).![]()
Cum se stabileste diagnosticul de DZ?
1. Diagnosticul clinic: bazat pe discutia cu pacientul si pe examinarea lui de catre medic.
2. Diagnosticul de laborator: dozarea glicemiei din sange pe nemancate (a jeun); valoarea peste 126 mg% se considera diabet; glicemia din sange care depaseste 200 mg% in orice moment al zilei este de asemenea DZ.
3. TTGO (testul de toleranta la glucoza oral) – dozarea glicemiei dupa administrarea a 75 g glucoza pulbere la 1 h si la 2 h; daca glicemia este mai mare de 200 mg% este considerat diabet.![]()
Exista stari intermediare intre normal si diabetic?
Din punct de vedere al glicemiei exista o zona in care omul nu este nici normal, dar nici diabetic sigur. Aceasta zona cuprinde 2 situatii:
1. Scaderea tolerantei la glucoza (STG), diagnosticata prin TTGO, in care glicemia, la 2 ore dupa administrarea de glucoza, este cuprinsa intre 140 si 200 mg%;
2. Alterarea glicemiei a jeun, definita prin valori intre 110 si 125 mg %.![]()
Persoanele acestea se afla si ele in drum spre diabet si, de aceea, glicemia trebuie dozata cel putin o data pe an pentru a surprinde aparitia bolii; in acelasi timp, trebuie luate masuri care urmaresc evitarea sau intarzierea DZ.
Articole similare din categoria Diabet:
- Diabeticul, un pacient special (ep IV)
- Regimul pentru diabet, recomandari generale
- Diabetul gestational
- Verifica daca ai diabet zaharat
- Antidiabeticele orale




Please wait...