Tratamentul diabetului zaharat (ep IV)

Email Imprimare PDF


sportivaConf. Dr. Katalin Babes,
Medic primar cardiolog la Universitatea din Oradea

Tratamentul diabetului zaharat obligatoriu si dureaza toata viata, avand in vedere ca boala este nevindecabila si ca hiperglicemia este unul dintre factorii cei mai importanti de aparitie a complicatiilor si de scurtare a duratei de viata.

Ce se intelege prin echilibru sau control glicemic perfect

 

Prin control sau echilibru glicemic perfect (optim) se intelege obtinerea unei glicemii à jeun (pe nemancate) normale (70-110 mg%) si a unei glicemii dupa mese de cel mult 140 mg%. La orice ora din zi si din noapte, este de dorit ca, indiferent de tipul tratamentului, glicemiile sa nu fie mai mici de 70-80 mg%, dar nici mai mari de 150 mg%. In aceste conditii, glicozuria poate fi absenta.

Care sunt scopurile tratamentului

      

Scopul principal este obtinerea unui control glicemic perfect, adica normalizarea glicemiei (din pacate, greu realizabil in practica), la care se mai adauga:
1. Disparitia simptomelor, cu o stare buna a pacientilor;
2. Normalizarea greutatii la obez;
3. Tratamentul hipertensiunii arteriale pana la valori mai mici de 130/80 mmHg;
4. Normalizarea grasimilor din sange (colesterol, trigliceride)
4. Cresterea si dezvoltarea normals ale copiilor si tinerilor diabetici.









Este greu de normalizat glicemia

 

Normalizarea glicemiei este un obiectiv greu de atins in multe cazuri. Factorii ce determina esecurile sunt:
1. Pe de o parte, boala insasi, in sensul ca in DZ tip 1 si in DZ tip 2 insulinonecesitant, chiar daca se iau toate masurile, atat de catre medici, cat si de catre bolnavi, rezultatele sunt doar rareori (aproximativ 30% din cazuri) cele dorite;
2 Pe de alta parte, bolnavul, valabil pentru toti diabeticii, indiferent de tip, si anume:
- Abaterile de la regimul alimentar corect, ceea ce face ca diabeticii obezi, care
reprezinta majoritatea, sa nu slabeasca, ci sa se ingrase chiar; aceasta este o mare greseala fata de propria sanatate si ea nu va putea fi corectata, oricat de multe tablete antidiabetice si oricata insulina ar lua acesti bolnavi;
- Nerespectarea tratamentului medicamentos, in sensul ca acesta nu este urmat continuu si nici suficient ca doza: „ieri am mancat mult, dar am luat o tableta in plus”, sau „eu iau tabletele numai in zilele in care mananc cu pofta”, sau „de o saptamana nu am luat tablete”- sunt erori grave care duc la cresterea inevitabila a glicemiei.

Toti diabeticii trebuie sa se trateze corect, nu dupa propriile idei, continuu, sa nu-si aduca justificari privind lipsa de timp.

Cum ne dam seama de starea controlului glicemic

 

Acest obiectiv se realizeaza prin analize: glicemia pe nemancate (á jeun), glicemia la 2 ore dupa mancare (postprandiala), glicemia in orice moment al zilei, glicozuria, profilul glicemic si HbA1c. In practica din ambulator, se foloseste cel mai frecvent glicemia à jeun, dar mai aproape de realitate ne aduce dozarea glicemiei dupa mancare.

Cand trebuie inceput tratamentul DZ

 

Tratamentul diabetului trebuie inceput inca din momentul diagnosticului. Acest lucru este obligatoriu in DZ tip 1 la copil si tanar, ca si in cetoacidoza, indiferent de varsta, situatii in care injectia de insulina nu mai poate fi amanata nici macar pana la ziua urmatoare.
Din pacate, multi dintre pacientii cu tip 2 de diabet hotarasc sa mai astepte cu tratamentul, pe motiv ca se simt bine, nu urineaza mult, nu beau multa apa. Este o idee gresita, fiindca in tot acest timp boala „lucreaza” la constituirea complicatiilor, ceea ce va fi imposibil de recuperat. Orice ragaz acordat de catre bolnav diabetului inseamna un deserviciu facut propriei sanatati.

Unde trebuie inceput si cum va continua tratamentul DZ

 

Este obligatoriu ca orice bolnav din urmatoarele categorii sa fie internat in spital:
- Coma diabetica inaugurala (la depistarea bolii);
- Copii si tineri, chiar fara coma, fiindca ei trebuie invatati sa-si faca insulina, regimul de viata si multe altele;
- Cei cu semne severe de boala, cu cetoza, daca au si varsaturi si glicemii peste 250-300 mg%.
- Restul pot fi tratati de la inceput in cabinetele de specialitate, unde pacientii trebuie sa primeasca indrumari clare si precise privind regimul alimentar, modul de viata si medicatia necesara si unde analizele se pot repeta suficient de frecvent. In continuare, toti diabeticii trebuie planificati pentru consultatiile periodice (controale), monitorizati (urmariti) in aceste cabinete de specialitate, sau acolo unde acestea nu exista, in policlinici si spitale teritoriale, in cabinete de boli interne.

Care sunt mijloacele de tratament al DZ

 

Prin mijloacele de tratament se intelege totalitatea masurilor prin care se realizeaza obiectivul principal: normalizarea glicemiei. Acestea sunt:
- Regimul alimentar
- Medicamentele antidiabetice: insulina si medicatia orala
- Exercitiul fizic
- Autocontrolul la domiciliu
- Monitorizarea (controlul sau dispensarizarea)

Generalitati despre regimul alimentar


Dieta – cuprinde toate regulile si indicatiile ce transforma alimentatia omului nediabetic intr-una potrivita diabeticului:
1. Respectarea dietei este obligatorie, fara aceasta, normalizarea glicemiei devine
imposibila;
2. Fiecare diabetic isi are propria lui dieta in functie de greutatea corpului, de varsta, de efortul pe care il are de facut, de stadiul bolii, de unele stari particulare (sarcina, de exemplu);
3. Regimul nu va ramane neschimbat toata viata, se poate modifica in functie de
multi factori (inaintarea in varsta, modificarea efortului depus etc.);
4. Numarul meselor este mai mare (3 mese principale si 2-3 gustari), orarul meselor trebuie respectat cu strictete;
5. La cei tratati cu insulina, planificarea alimentatiei se face in corelatie cu schema de
insulinoterapie aplicata;
6. Dieta trebuie sa fie cunoscuta atat de catre medic, cat si de diabeticul insusi;
7. Medicul va prescrie in mod concret si amanuntit: ce anume trebuie sa cuprinda hrana
bolnavului, alimentele interzise, cum pot fi `nlocuite diversele alimente cu altele.

Cum putem simplifica invatarea continutului alimentelor

 

1. legumele verzi: contin glucide intre 3-5 g/100 g; ele pot fi consumate nelimitat;

2. legumele radacinoase: ceapa, morcov, patrunjel, sfecla, telina: contin glucide intre 10-15 g/100 g; se consuma cantarite;

3. cartofii au continut de glucide de 20-25 g/100 g: se consuma in anumite cantitati;

4. fructele (mere, prune, pere, cirese, piersici, caise, portocale, ananas, gutui, fragi, zmeura, dude, mure etc.) au in majoritate un continut de glucide intre 10- 15 g/100 g – sunt premise cantarite si rar; unele contin 5-6 g/100 g (pepene rosu, grepfrut, lamai) sunt permise; iar altele 18-20 g/100 g (banane, smochine, pepene galben, struguri) – in cantitati foarte mici sau trebuie evitate;

5. painea, de orice fel, si leguminoasele uscate (fasole, linte, mazare etc.) contin, in
medie, 50 g glucide/100 g: se indica precis in lista de regim;

6. faina de orice fel, grisul nefiert, pastele fainoase crude, orezul nefiert au 70-75 g/100 g aliment; aceleasi produse consumate fierte (orez, gris, mamaliga, paste fainoase) isi reduc continutul in glucide de 3-5 ori, ajungand la 15-20 g/100/g aliment, se consuma cantarite;

7. zaharul contine glucide 100%, mierea, gemurile, rahatul, restul dulciurilor intre 60-100%, si sunt interzise diabeticului;

8. laptele si iaurtul au in jur de 4% glucide, variind in proportia de grasime si proteine, sunt indicate in anumite cantitati;

9. branzeturile au glucide intre 1- 4%, proteine intre 13-20% cu exceptia unor cascavaluri ce contin pana la 25%; grasimile variaza intre 1% in branza de vaci degresata, 20% in telemea si 25-35%  in cascavaluri;

10. carnea slaba si pestele nu contin glucide, au 18-20% proteine si 3-6% grasimi – sunt indicate diabeticului;

11. sarea: trebuie redusa in anumite situatii: hipertensiune arteriala, nefropatia diabetica, insuficienta cardiaca;

Cum se intocmeste regimul alimentar al unui diabetic

a) Cate calorii are voie sa manance – necesarul caloric se calculeaza in functie de:
I. Starea de nutritie: obezul mai putin;
2. Efortul fizic depus (mai ales cel profesional);
3. Varsta (copil, adult, varstnic)
4. Sexul (la femeie mai putine calorii decat la barbatul de aceeasi varsta)
5. Anumite perioade din viata (sarcina si alaptarea).
b) Cate calorii vor proveni din glucide, lipide si  proteine?
l. La diabeticii fara complicatii: glucide 55%, lipidele 30%, proteinele 15% din totalul caloric;
2. La diabeticii cu complicatii sau boli asociate: regimul alimentar se modifica in functie de acestea.

Cantarul de bucatarie este obligatoriu pentru toate familiile in care traieste un diabetic. Unele alimente pot fi inlocuite intre ele, insa numai din aceeasi categorie si astfel incat cantitatea de glucide sa ramana neschimbata. De exemplu, painea poate fi inlocuita cu mamaliga, orez, paste fainoase, gris, cartofi etc.



Are un diabetic voie sa manance dulciuri cu zahar?

Majoritatea bolnavilor cu DZ simt nevoia foarte puternica de a consuma dulce. Multi relateaza ca aceasta pofta le-a crescut dupa ce au aflat ca au diabet (problema psihica) si ca uneori nu se pot abtine si cedeaza ispitei. Pana acum, medicina nu este de acord ca diabeticilor sa li se dea „pe fata” permisiunea de a manca zahar. Exista totusi momente din viata (sarbatori) sau categorii de diabetici (copii) carora li se permite aceasta, dar cu conditia sa fie consumate la sfarsitul unei mese mixte si in cantitati moderate. Nici in cazul copiilor sa nu fie mai frecvent de 1-2 ori pe saptamana.
Alimentele pot fi indulcite si cu inlocuitori: zaharina, aspartam, ciclamati, sorbitol. In comert exista o mare varietate de indulcitori sub diferite forme; tablete, praf, lichid.

Aportul de lichide: cat si ce pot bea diabeticii

a) Apa: ea poate fi bauta in orice cantitate, numai in stadiile avansate si complicate ale bolii trebuie redusa;
b) Bauturile racoritoare: sucuri de fructe naturale, si nu cele mai dulci, pentru ca aduc un plus de calorii, contin zahar, altele contin cofeina, chiar si sare;
c) Ceaiuri: pot fi baute in orice perioada a zilei in loc de apa; ceaiurile „antidiabetice” nu inlocuiesc terapia medicamentoasa!!
d) Alcoolul: este o substanta toxica pentru orice om, indiferent ca este sau nu diabetic, aduce multe calorii, unele sunt foarte bogate in zahar (berea, lichiorurile) duc la cresterea glicemiei. Daca consumul bauturilor alcoolice se asociaza cu o alimentatie deficitara, exista riscul aparitiei hipoglicemiei sau chiar al comei hipoglicemice (mai ales la cei tratati cu insulina). Alcoolul baut constant, zilnic favorizeaza agravarea neuropatiei diabetice. Fumatul asociat alcoolului este un cuplu extrem de periculos: accelereaza aparitia si evolutia complicatiilor diabetice.
e) Cafeaua: poate fi consumata in cantitati mici si nu prea concentrata, mai ales daca exista boli cardiace asociate diabetului.

Articole similare din categoria Diabet:

docmeufrunza

You are here Articole Diabet Tratamentul diabetului zaharat (ep IV)