Asistent Universitar,
Doctor în Ştiinţe Medicale,
Medic Specialist Medicina Familiei

Relaţia medic-pacient a cunoscut de-a lungul timpului modificări esenţiale sub aspectul implicării celor doi actori în deciziile medicale. Astăzi aceasta are un caracter de parteneriat în care se încurajează participarea activă a pacienţilor la actul medical, depăşind condiţia anterioară a medicului suveran sub acest aspect. S-a trecut de la etapa relaţiilor de tip paternalist la una în care modele mai liberale precum cel interpretativ sau cel deliberativ promovează parteneriatul, autonomia decizională a pacienţilor şi încurajarea acestora de a se implica activ în deciziile terapeutice, pentru a se putea crea premisele complianţei, respectiv ale succesului terapeutic.

Pentru a putea decide, în acord cu propriile valori în legătură cu sănătatea şi viaţa, deci pentru exercitarea autonomiei, pacienţii trebuie informaţi. Astfel, consimţământul informat se înscrie ca un drept al pacienţilor la autodeterminare, ca un respect al autonomiei acestora, dar şi ca o obligaţie morală şi legală a medicilor. Elementele constitutive ale consimţământului informat sunt: competenţa pacientului de a lua decizii, caracterul voluntar al deciziilor acestora, informaţia medicală oferită şi capacitatea pacientului de a înţelege această informaţie iar în final, decizia acestuia.

Tratament agresiv vs. calitatea vieţii


Pacientul este cel mai în măsură să aprecieze care este conduita  în acord cu propriile valori. Există situaţii  în care pacienţii iau decizii pe criterii non-medicale. În acest sens, vă mărturisesc exemplul unui pacient de-al meu diagnosticat cu un cancer de colon, care a subscris la chimioterapie şi la intervenţia chirurgicală nu pentru că a preferat un tratament invaziv, nu pentru a ales încercarea de „salvare” şi de prelungire a vieţii sale, ci pentru că în trei luni de zile nepoata sa avea nuntă şi şi-a dorit foarte mult să poată participa la eveniment; altfel ar fi ales calitatea vieţii reziduale şi nu un tratament agresiv, cu multiple efecte secundare. Este ceea ce a şi ales după eveniment, preferând un „sfârşit” împăcat, fără încercările exhaustive şi „degradante” după cum spunea el de a „lungi aţa de pe mosor”.

Pacienţii nu aleg întotdeauna după criterii medicale, dar este dreptul lor de a alege tratamentul!

Pacientul nu trebuie să fie influenţat nici de medic, nici de rude

Conform celui de-al doilea element component decizia pacientului trebuie să fie una voluntară, reflectând dorinţa pacientului, fără
a interveni aspecte precum persuasiunea sau manipularea din partea medicului sau a membrilor familiei.
În ceea ce priveşte caracterul informaţiei medicale, acesta trebuie prezentat într-un limbaj accesibil pacientului, fără utilizarea terminologiei de specialitate sau a explicării acesteia în detaliu, utilizând un nivel raportat la cel educaţional al pacientului pentru ca într-adevăr decizia acestuia să fie una informată.

În cazurile vulnerabile, familia hotărăşte


În legătură cu primul element constitutiv, cazul unui pacient adult, competent, este cel mai simplu. Însă, ce se întâmplă cu pacienţii care nu au competenţa de a decide, cum ar fi minorii, pacienţii  în comă, pacienţii cu boli din sfera psihiatrică ce interferă cu această capacitate decizională, cu cei în stare de intoxicaţie acută etanolică sau cu droguri?
Aceste categorii fac parte din spectrul aşa-numitelor „populaţii vulnerabile” care, necesită în plus, o protecţie suplimentară a autonomiei, trebuie ca „cineva” să decidă pentru ei. Conform legislaţiei  în vigoare în România, acel „cineva” este reprezentat în primul rând de familie, pe considerentul că familia poate şti cel mai bine ce anume şi-ar fi dorit pacientul  în situaţia  respectivă (o decizie „surogat” exprimată de cei mai apropiaţi pacientului, care-l cunosc pe acesta cel mai bine, îi ştiu valorile, tradiţiile şi filosofia de viaţă).
Dacă familia nu este disponibilă, atunci o comisie de medici poate analiza cazul şi poate lua decizia conform standardului „beneficiul maxim al pacientului” (evident, un standard de natură medicală, întrucât nu se cunosc valorile pacientului). Dacă nici această comisie nu este disponibilă, medicul curant decide conform aceluiaşi standard.